Cândva scriam despre lecturile fundamentale din viața mea, amintind despre Epistolele Sf. Apostol Pavel.

Astazi, de pe crestinortodox.ro mi-a intrat in mailbox cuvântarea părintelui Teofil Pârâian si nu pot să spun decât asta: vă rog, vă invit, insist… citiți despre Porunca iubirii.

Umblați în ale voastre, cu dragoste… lucrătoare!

Nu inteleg, nu inteleg si nu inteleg legatura intre Paste si iepuras! De ce toate mesajele de Pasti sunt insotite de imaginea iepurasului tembel, ce mesaj ne aduce el si mai ales de ce tocmai el? Inca o data, cat de nefiltrat putem prelua imaginile si mesajele desacralizate, vestice, Easter Bunny et co. …

Asadar, Pastele este despre sacrificiu, esenta crestinismului, invingerea mortii, iertarea pacatelor, Lumina Lumii, este despre jertfa suprema cu care traim zi de zi, de la nastere pana la moarte, in speranta mantuirii si vietii vesnice… Este despre Post si autenticitatea indemnurilor ce constituie esenta crestinismului, eliberat de TREBUIE care nu inseamna nimic, inlocuit cu optionalul si responsabilizantul “daca vrei… daca iti doresti… daca alegi…”.

Va doresc, asadar, nu sa vina iepurasul de Pasti incarcat cu de toate, ci… sa aveti un Paste luminat, linistit, petrecut in Biserica si alaturi de cei dragi, sa fi avut un post cu folos si sa ne regasim renascuti, mai curati si mai pregatiti pentru toate incercarile pregatite pentru noi… pentru ridicare si pentru viata ce va sa vie…

Mâine, iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.

Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru – „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).
Aşadar, suntem chemaţi la un război duhovnicesc. Şi precum soldaţii au arme, aşa şi noi, soldaţii lui Hristos, trebuie să fim înarmaţi cu armele pe care Apostolul Pavel le numeşte astăzi „armele luminii” (Romani 13, 12). Iar armele pe care ni le recomandă Sfânta noastră Biserică în această perioadă sunt patru.

***

- Prima armă este postul. Unii moderni spun că postul nu reprezintă nimic. L-au inventat preoţii şi episcopii ca să ţină poporul supus. Aceasta este o minciună. Postul este un aşezământ vechi. Este, precum zice Marele Vasilie, „de aceeaşi vârstă” cu omul, atât de vechi ca şi omul. Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva, le-a spus să mănânce din roadele tuturor pomilor din rai în afară de unul. Ei, asta nu înseamnă post? Dar, din nefericire, Adam şi Eva nu au păzit acest post uşor şi au fost pedepsiţi: „au fost izgoniţi din rai”, precum auzim astăzi în cântări.

Au postit Moise, Ilie, toţi profeţii şi patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament. Au postit evreii, au postit toate popoarele. Dar mai înainte de toate postul îl recomandă Domnul nostru Iisus Hristos. Îl recomandă prin cuvintele pe care le-am auzit astăzi (vezi Matei 6, 16 – 18), şi – mai mult – prin faptele şi pildele Sale. După botezul Său, Hristos s-a dus în pustie, a rămas acolo 40 de zile, s-a luptat cu satana şi l-a învins; şi acolo a postit aspru, atâtea zile nici nu a mâncat, nici nu a băut nimic. Aşadar postul se întemeiază şi pe Vechiul şi pe Noul Testament. De aceea creştinul trebuie să postească.

Dar şi medicina recomandă postul ca medicament. Un medic înţelept a spus că noi, oamenii, „ne săpăm groapa – mormântul, cu furculiţele şi cu lingurile”. Întâlnim postul până şi în natură, la animale. Ţestoasa, şarpele, broasca cad în mari perioade de hibernare; în această perioadă desigur că postesc. Postul este o lege universală. În anii de demult oamenii se fereau de cărnuri şi de esenţele grase. În Pont, din Lunea cea Curată, măcelarul îşi atârna în cui cuţitul, se închideau măcelăriile şi doar în Sâmbăta cea Mare îl lua din nou. Acum ne-am transformat în cel mai carnivor popor: s-a umplut Elada de rotiserii. Nu ajung animalele din ţară, aducem şi din afară şi pleacă banii. Noi mâncăm ca nişte sparţi, în timp ce dincolo, în Asia şi Africa, milioane de copilaşi mor. Însă ia aminte, vom plăti pentru asta. Vor veni iarăşi ani de foamete; se va împlini cuvântul Sfântului Cosma Etolianul: „Un pumn de făină – un pumn de aur”.
Toţi să postească. Excepţie fac doar bolnavii, cei înaintaţi în vârstă şi femeile care alăptează copii. Biserica noastră este iubitoare de oameni. Nu vrea să-l nimicească pe om. Canonul apostolic zice că aceştia sunt scutiţi; toţi ceilalţi sunt obligaţi să postească.

- Aşadar, o armă este postul. O altă armă este rugăciunea. Să ne rugăm mereu, însă în mod deosebit acum. În biserică, în fiecare seară, se cântă „Doamne al puterilor…” la Pavecerniţa Mare. Miercuri şi vineri se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Vineri seară „Apărătoarei Doamne cele de biruinţă…” şi Acatistul Buneivestiri (Heretisirile).

Rugăciune şi în afara bisericii: dimineaţa şi seara, înainte şi după masă; pe drum, în maşină, în avion, pretutindeni. Strămoşii noştri spuneau: „Cad, îmi fac cruce şi îngerul este lângă mine”.

Însă rugăciune şi acasă, în familie, tatăl – mama – copiii. Arătaţi-mi o familie care se roagă aşa, să cad să le sărut picioarele. Avem case frumoase, televizoare, mâncăruri, distracţii, desfrânări, adultere, carnavaluri… Dumnezeu nu avem. Pentru aceasta vin pedepse, potrivit Sfintelor Cărţi.

Nu te rogi? Nu eşti om. Nu te rogi? Nici animal nu eşti. Păsările Îl laudă pe Dumnezeu în cântări. Şi câinele căruia îi arunci un os şi dă din coadă ca şi cum ţi-ar spune „mulţumesc”. Şi omul? Toate i le dă Dumnezeu, iar el abia are o buche în gură şi îl înjură pe Hristos.

- A treia armă este milostenia. Banii tăi să nu-i ţii doar pentru tine, pentru femeia şi pentru copiii tăi. Asta este iubire de sine. Să fii milostiv. Cât de milostiv? Evanghelia numără trei trepte ale milosteniei. Prima: să le împarţi pe toate (vezi Luca 18, 22); asta au făcut-o apostolii, martirii, asceţii. Nu poţi să le dai pe toate? Ei, atunci fă ceva mai uşor, dă jumătate; aceasta o spune Ioan Înainte-mergătorul (vezi Luca 3, 11). Nici jumătate nu poţi? Ei, atunci dă o zecime; precum făceau iudeii. Ai adunat 100? Dă 10 săracului. Dar nici asta n-o faci. Dar ce faci? Lozinca diavolului: toate pentru noi înşine, nimic pentru celălalt! Într-un sat, preotul a făcut o colectă pentru un sărman şi a adunat doar 1.000 de drahme. În aceeaşi seară au venit în centru dansatoare străine şi au dansat; tineri – bătrâni priveau la trupurile lor goale. Şi când au plecat, au numărat banii pe care i-au adunat. Erau, poftim, 350.000 de drahme. Foarte frumos! Pentru diavolul 350.000. Pentru Hristos? Aproape nimic…

- Aşadar am spus: post, rugăciune, milostenie. Însă Hristos mai cere ceva. O spune astăzi Evanghelia. Ce anume? Să-ţi ierţi vrăjmaşul (vezi Matei 6, 14 – 15). Este a patra armă, cea mai grea dintre toate.
Duhovnicul întreabă un suflet: – Nu cumva ai duşmănie cu cineva? – Am, cu o vecină. – Ce ţi-a făcut? – Asta şi asta. – Cât timp ai de când nu vorbeşti cu ea? – Sunt deja zece ani… Vine alta. – Ai vreun duşman? – Chiar soacra a scos sufletul din mine ! Nici „bună ziua” nu-i zic… Vine soacra: – A, chiar noră-mea!… Vine vecinul: – Am ură faţă de cutare. – Ei, acum trebuie să iertaţi. – A, nu se poate asta, bunicuţule. Dă-mi canon orice vrei, să aprind lumânări, să fac metanii, dar iertare nu dau. M-a ars, nu vreau nici să-l văd, nici să-l aud… Ce zice însă Evanghelia!? Cineva a întrebat pe un necredincios, care este cel mai frumos cuvânt din câte sunt scrise în Evanghelie, şi a răspuns: ceea ce zice Hristos, a ierta unul pe celălalt. Ierţi? Eşti creştin. Nu ierţi? Păcat de posturile tale, de drumurile tale la biserică, de metaniile tale, de toate câte faci. O spune clar Evanghelia astăzi. Ierţi, vei fi iertat. Nu ierţi, nu vei fi iertat. În seara aceasta, Biserica ne va chema pe toţi ca mai înainte să intrăm în post, nurorile să ierte pe soacre, soacrele pe nurori, bărbaţii pe vecinii lor, cei mici pe cei mari, cei mari pe cei mici. În felul acesta toţi ca nişte fraţi, ca o familie iubită să începem sfântul stadiu al Marii Patruzecimi.

Sfântul Cosma Etolianul spune: Vai de cel care moare înainte de a se împăca cu duşmanul său! Mii de preoţi şi mii de episcopi să le citească rugăciuni la mormânt! Nu se iartă.

***

La arme deci, iubiţii mei fraţi! Oricine apucă armele de război cu uşurinţă, arme care sunt de moarte, de distrugere, de pierzare; dar cu greu va apuca cineva armele cele duhovniceşti, „armele luminii”, despre care vorbeşte Apostolul Pavel astăzi.

Să nu rămânem fără armele noastre: postul, rugăciunea, milostenia şi iertarea. Să postim, precum Domnul nostru Iisus Hristos în pustie. Să ne rugăm, precum Hristos noaptea în Ghetsimani. Să facem milostenii, precum Hristos a împărţit în lume bunătăţile Lui. Şi să iertăm din inima noastră pe orice vrăjmaş, precum Acela, care de sus de pe cruce, a spus pentru răstignitorii Săi: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

De mâine la arme! Post, rugăciune, milostenie, iertare. Aceste patru să le avem şi atunci îngerii şi arhanghelii ne vor acoperi şi Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi în vecii vecilor. Amin.

† Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis,
în Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe Lakkia [Levaia] – Amintaios 28.02.1982)

- traducere din elină: monahul Leontie –

Satula de interpretari si reinterpretari, de concluzii de viata servite ca “semipreparate” numai bune de incalzit si servit la comanda, ajunsa de “inteleptii de serviciu” si de sfatuitorii care STIU cum TREBUIE SA FIE lucrurile, cum TREBUIE FACUTE, cum TREBUIE INTELESE, m-am intors catre izvorul intelepciunii, asa cum ne-a fost data. Caci NU TREBUIE nimic in viata, decat sa murim. Restul sunt alegeri. Si am fost daruiti cu libertatea alegerii.

Am descoperit, asadar, Epistolele Sf. Apostol Pavel. Citesc incet, pentru ca intelesurile se releva greu, sunt profunde si ma incearca. Dar cred ca este cea mai importanta lectura pe care o am de ani buni! Ma ilumineaza, ma intareste si ma re-convinge de necesitatea intoarcerii la lucrurile fundamentale, de baza, la exprimarile simple, neechivoce, curatite si lipsite de rasucelile mintii noastre intesata de ganduri, ispite, temeri, asteptari, spaime, ambitii si proiecte. Indemnurile clare, comunicate intr-o singura nota: iubirea.

Aici, capitolul 12. Atat de simplu, atat de profund. Despre cum ni se impart noua darurile pe care le avem, ca impreuna, punand darurile noastre la un loc, sa fim parte a unui intreg. Si cheia pentru toate: dragostea. Veti recunoaste, citind, multe din ideile vehiculate in jurul nostru, din “zicerile” ce ni se dau de incurajare, din “intelepciunile” de simt comun. Acestea toate s-au spus. Au fost spuse. Nu mereu auzite, nu mereu urmate. Va invit la lectura fundamentala cu care ne suntem datori, in primul rand fata de noi si apoi fata de ceilalti, pe care poate de multe ori ii smintim cu “inteleptirile” noastre…

***

In aceasta perioada de cernire, caci se cuvine a fi cerniti in acest Mare si Sfant Post, va recomand sa ascultati cu mintea si cu sufletul Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul.

Aşadar, a plecat şi Mihaela Rădulescu. 1-o pentru Andreea Marin, retragere din motive mai solide – familie, copil, viaţă personală. Personal, mi se cam luase. Bine ca s-au dus, nu am tristetea “vremurilor de altadata” si a modelelor generationale. Adica, ce modele? Am vazut asadar ca “diva” nu era nici pe departe modelul de femeie de succes care se “dadea la televizor”. Asta daca ma intrebati pe mine.

Modele? Bine, inchideti televizorul, trageti din priza radioul, deschideti bine ochii si urechile in jur si, cu valul “agendei zilei” dat deoparte, veti gasi oameni simpli si minunati care au momente de model. Asa pot numi eu exemplaritatea cuiva – momentul de model. Tine locul celor 15 minute sau 15 ani de glorie trecatoare, pentru ca ceea ce se intampla in momentul de model este ceea ce schimba vietile, da semnificatie unor trasee umane, ghideaza oamenii spre esenta vietii – implinirea rostului lor in drumul catre viata vesnica.

Vad aceste momente de model – cand ai ajutat un om oprindu-te din drumul tau, cand ai ajutat un copil sa invete carte, cand ai hranit un nevoias fara sa-l judeci, cand ai imbracat un sarman fara sa te lauzi, cand ai postit fara sa stie nimeni. De fapt, cred ca fiecare dintre noi are capacitatea de a-si identifica sau constientiza propriile momente de model – cand stie ca a facut o fapta buna, ca a ajutat, ca a fost exemplar intr-un comportament, sau un gand, sau un sfat, sau o forma de sprijin. In acel moment merita toate reflectoarele, toate camerele beta, toate blitzurile… Insa in lumea reala, faptele acestea se aduna in alta forma si ni se returneaza in nenumarate alte feluri, recunoscandu-le in propria noastra viata mai linistita, mai implinita, mai fericita cu micile reusite, cu micile ingaduinte, cu marile succese, cu maritele planuri realizate…

De aceea, nu stiu si nu ma intereseaza unde se duc, cand se duc, divele si falsele modele, cele care ni se ofera noua, ni se dau gata caracterizate si definite, ni se prezinta ca apartinandu-ne si cerute de noi… Ma uit insa in jur si vad sfintii tacuti si lucratori pe care ma grabesc sa ii urmez, fara macar sa pot spera a-i ajunge din urma.

Iarna fara zapada este cel mai urat anotimp, anotimpul mizeriei in Bucuresti. De fapt, si iarna cu zapada este acelasi anotimp, pentru ca zapada se duce repede si ajungem, desigur, sa caram toata apa murdara in case, in haine, in ghete, in masinile de spalat, in apele deseuri menajere. Circuitul mizeriei in natura.

Un Bucuresti murdar tot timpul, precum un caine jigarit, aruncat in curtea umeda. Un Bucuresti cu gauri – capcana, pline de apa murdara, nu vezi nimic, nu poti estima gradul de risc pentru eventuala cadere – cum ti-o fi norocul!

Cat de mult iubesc Bucurestiul pentru ritmul sau, pentru oportunitatile si dinamica sa fara oprire, pe atat de mult il urasc pentru viata grea pe care mi-o face, pentru mizeria de care nu e demn si mai ales pentru mizeria pe care o arunca si pe oamenii ce il locuiesc. Mizeria asta improscata ii schimba pe oameni intr-un fel ciudat de a fi, de a gandi si de a actiona. Cat de murdar sa fii sa vrei sa faci rau in mod premeditat, intentionat, sa calci cu cizmele tale de cauciuc fapte, nu intentii, realizari, nu planuri, facutele, nu promisele!

Mizeria Bucurestiului nu e doar pe strazile lui. E si pe aleile noastre maturate atent si plantate cu flori. E in mine, in tristetea cu care vad, accept si merg mai departe prin intamplari. Cand nu mai accept sa trec mai departe si ma opresc si ma opun, e semn de primavara si de curatenie.

Cu primavara pe voi!