Ca sa fim sinceri de la inceput, eu sunt un fel de ucenic de profesor, adica asistent. Asta de fapt, e si partea cea mai frumoasa, pentru ca imi permite un dialog direct, personalizat si constant cu studentii, o interactiune eficienta pentru a determina cele mai interesante experiente de invatare, atat pentru ei, studentii, cat si pentru mine, profesorul in formare.
Frumos, nu? Asa ziceam si eu. Asa imi imaginam si eu lucrul cu studentii, asa imi organizam si eu lucrul cu ei. Am pregatit materiale, teme incitante, intrebari descusatoare de problematici si datatoare de solutii incurajatoare pentru ei, viitorii profesionisti ai domeniilor in care se specializeaza. Primul an a fost ok. Eram fericita, eram entuziasta, eram… oarba! Studentii mi se pareau ca sunt eu, cu doar 1 – 2 ani in urma, i-am rugat sa imi spuna pe nume, empatizam total cu felul lor de-a fi. Am inceput sa lucram exemplar, cu reguli negociate, evaluare negociata, cu discutarea timpilor necesari pentru diferite sarcini, alegerea temelor, punctaje, plaje de performanta… in fine, tot tacamul unui invatamant superior demn de integrarea Romaniei in UE si de Procesul Bologna.
Recent Comments