Oana Mosoiu

Kinder-free, ne-am adunat si am decis sa vedem si noi Avatar. Nu am apucat sa citesc nimic pe net, si ma bucur. Doar ce am vazut la televizor, franturi, insuficient macar sa stiu despre ce e filmul. Am incercat IMAX, evident rezervari pana la o data x indepartata in timp, si am mers pe varianta keep it simple, deci 3D. Dupa 3 zile de sunari si pus la punct iesirea, am reusit sa ne vedem TOTI. Succes total, hai sa ne luam popcorn si nachos si sucuri si sa intram!Povestea tine 1 h, si cam 2 h partea de lupte, batai, razboi…  Realizarea 3D exceptionala, merita sa vii din provincie sa vezi un film ca lumea, intr-un mare fel!Filmul este exceptional - povestea in sine este foarte, foarte originala, si efortul de a crea o lume noua, cap-coada, cu limba, istorie, cultura, comportamente, ritualuri mi se pare ca merita toti banii si chiar Oscar - daca o fi sa fie! Realizarea e foarte disco, cu multe lumini, luminite, efecte de black-light, dar foarte ok in contextul povestii, nu e nimic kitch sau …been there, seen this… Partea stiintifica foarte coerenta in sine, nu mi-am pus dileme prea mari ce si cum, are sens cu povestea.Mesajul este insa cel care m-a impresionat cel mai mult. Suntem obisnuiti cu chestii de tip sfarsitul lumii, dezastre ecologice, incalzire globala, puteri dominatoare, invazii extraterestre… Pentru mine, cel putin, cred ca este primul film in care oamenii nu se mai ataca intre ei pentru tot felul de idei stupide de suprematie economica sau de ambâț politic, ci atacă out there…  Si tot primul film in care mi-am dorit ca omenirea “noastra” sa si-o ia de la altii. De asemenea, cred ca e prima data cand din subconstient imi iese drept in fata si imi trage 2 palme frontal ideea ca suntem cu adevarat rai si facem rau premeditat, cu sens autodistructiv. Poate nu noi, in sensul de eu, sau tu, sau prietenii nostri, ci noi prin reprezentantii nostri, prin conducerile pe care le alegem/se aleg etc.Un mesaj nou, puternic, reprezentat exceptional, un mesaj care se exprima complet in cadrul filmului, clar conceptualizat si comunicat. Nu lasa loc de interpretari conexe, de supozitii, alegerile sunt clare si definitive, judecatile sunt duse pana la capat. Daca Pandora este fiecare colt de padure pe care calcam, fiecare dumicat de pamant pe care alegem sa construim, fiecare natie pe care decidem ca trebuie civilizata? Daca suntem cu adevarat mici, insignifianti prin modul nostru limitat de a gandi si vedea lumea, si modul de a ne vedea rostul in lume?Avatar este momentul in care ne putem intreba, mai cu aplecare, daca ceea ce pozitionam atat de categoric personal sau grupal, este un universal. Ca ne apartine, e clar, ca influenteaza si produce efecte, e din nou clar. Dar impactul si profunzimea acestuia? Asumarea responsabilitatii asupra efectelor?In micimea noatra ne-am putea intreba cum putem atinge maretia. Probabil prin a fi deschisi sa invatam de la altii…  Si poate prin a accepta ca nu ne este oferita sansa maretiei. Ca n-o meritam.

Ma gandeam deunazi ca a avea un blog pare o chestie destul de public si ca ar fi lipsit de bun simt din partea mea sa incep a-mi prezenta evenimentele din viata insotite de aura reflexiva, sa incep sa-mi expun unele si altele… Pana cand am descoperit ca un blog nu este altceva decat un blog ascuns intre milioanele de bloguri de pe net, este ceva atat de privat precum o casuta postala pe care scrie numele tau, pentru ca nu te citesti decat tu si cativa amici care iti vad adresa cu blogul la statusul de pe mess. In afara persoanelor cu adevarat publice care desigur isi promoveaza blogurile prin insasi fiinta lor publica - dar si stau de ele, bloggarind la greu - restul de 90% din blogurile active cred ca sunt dedate parasirii dupa primele 2-3 luni… my guess.  Dupa primele post-uri despre sine, profesie, cariera, devenire, hobbyuri, vise si realitati, opinii la rece despre ultimele titluri de ziare, urmeaza ceva continut din media, publicitate, foto, video, stiri… Daca nu tii ritmul, sa cauti informatie, sa postezi, sa fie blogu’ activ, citit, cautat, gasit s.a.m.d., te duci in cele 90% de bloguri care mor tinere sperante in blogosfera…

Acum ca voi avea din nou ceva mai mult timp e de presupus ca voi reincepe postarea pe blogul meu, dar nu va lasati inselati de aparente. Asa ca acest blog este unul de tipul “vine, trage si dispare”, asa ca nu va puneti sperante. Insa in blogroll aveti o selectie de bloguri pe care merita sa intrati si sa experimentati.

Blogging fericit!

Am lipsit, dar cu folos! Cum spune Jim Carrey in The Mask: Did you missed me???? I guess not! Pentru cei carora le-am lipsit cu adevarat, am tinut trei’jde milioane de traininguri, am avut pe cap consultanta, rapoarte, un Tutorial Euro26 si nesfarsite chinuri in proiecte de cercetare. Dar, si lucrurile rele trec, la fel ca cele bune! - cu asta ii incurajez pe studenti in vremuri de sesiuni.

Intre timp, Stefana creste, creste, creste, face progrese impresionante si, mai mult decat atat, asteapta un fratior! Asta e o veste foarte mare si dovedeste, o data in plus, ca realmente am fost pe status bizi.

Daca e Craciunul, va pot da un tip: functioneaza sa va faceti o lista a dorintelor, sa stiti ca se implineste. Nu pe loc, dar vin, vin implinirile. Moshul le citeste si le da drumul!

Tip numarul 2: o cana de vin fiert cu piper si scortisoara, un bradut cu globuri stralucitoare si cu cei dragi alaturi, un pled calduros si un cozonac fierbinte… ce poti sa-ti doresti mai mult de Craciun?

Si… 2008 se anunta bun si aglomerat, plin, dar… promit sa scriu mai mult!

Ne regasim aici, dupa ce ne distram si ne odihnim, bine?

Va doresc numai de bine, ce-mi doresc si eu mie!