Satula de interpretari si reinterpretari, de concluzii de viata servite ca “semipreparate” numai bune de incalzit si servit la comanda, ajunsa de “inteleptii de serviciu” si de sfatuitorii care STIU cum TREBUIE SA FIE lucrurile, cum TREBUIE FACUTE, cum TREBUIE INTELESE, m-am intors catre izvorul intelepciunii, asa cum ne-a fost data. Caci NU TREBUIE nimic in viata, decat sa murim. Restul sunt alegeri. Si am fost daruiti cu libertatea alegerii.
Am descoperit, asadar, Epistolele Sf. Apostol Pavel. Citesc incet, pentru ca intelesurile se releva greu, sunt profunde si ma incearca. Dar cred ca este cea mai importanta lectura pe care o am de ani buni! Ma ilumineaza, ma intareste si ma re-convinge de necesitatea intoarcerii la lucrurile fundamentale, de baza, la exprimarile simple, neechivoce, curatite si lipsite de rasucelile mintii noastre intesata de ganduri, ispite, temeri, asteptari, spaime, ambitii si proiecte. Indemnurile clare, comunicate intr-o singura nota: iubirea.
Aici, capitolul 12. Atat de simplu, atat de profund. Despre cum ni se impart noua darurile pe care le avem, ca impreuna, punand darurile noastre la un loc, sa fim parte a unui intreg. Si cheia pentru toate: dragostea. Veti recunoaste, citind, multe din ideile vehiculate in jurul nostru, din “zicerile” ce ni se dau de incurajare, din “intelepciunile” de simt comun. Acestea toate s-au spus. Au fost spuse. Nu mereu auzite, nu mereu urmate. Va invit la lectura fundamentala cu care ne suntem datori, in primul rand fata de noi si apoi fata de ceilalti, pe care poate de multe ori ii smintim cu “inteleptirile” noastre…
***
In aceasta perioada de cernire, caci se cuvine a fi cerniti in acest Mare si Sfant Post, va recomand sa ascultati cu mintea si cu sufletul Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul.
