Monthly Archives: October 2009

Despre ne-putinţe mărunte şi neimportante. Încercare de sublimare.

Posted on by
Reply

Ar trebui să scriu teza de doctorat. Nu, nu mă fericiţi, căci nu merit. Când ajungi la capătul unui program de doctorat, ar trebui – aşa imi imaginam – că poţi să zbori scriind la lucrare, înşirându-ţi găsirile, descoperirile, ideile, fundamentate pe lecturi şi studii, pe cercetarea ta, pe câte şi mai câte lucruri care s-au întâmplat deja până la momentul t1.

În Δt e un interval de care îmi amintesc examenele, perioadele de scris referatele, lucrul intens, pasional, motivat de dorinţa de a mă apropia de final. Finalul apoteotic. t0 e departe şi incert, am început vag, neconvingător… mi se pare că închei la fel. De fapt, ce fac eu aici? Pentru ce atâta muncă? Pentru un bine suprem? Pentru mine? Am nevoie de atât de puţine lucruri… Şi le am, dar nu le am… pe cele importante…

Ce mai încolo şi încoace. Încerc aici să exorcizez lipsa mea de motivaţie, lipsa de dorinţă, absenţa finalităţii care să mă mişte din loc, ce spun eu, să mă urnească de-a dreptul. What turns me on? Nimic… În momentul acesta consider că titlul de doctor nu îmi va aduce nimic substanţial în plus în viaţă, nu o va îmbunătăţi cu nimic mai mult, că nu mă ridică cu nici un mm mai sus faţă de ceea ce sunt autentic acum, în momentul de faţă în raport cu lucrurile cu adevărat esenţiale – dacă mor mâine, mă mântuiesc? Am făcut ce aş fi putut face mai bine, mai mult, mai semnificativ din ziua de azi? Nu am ratat-o? Nu am trăit-o aiurea?

Dacă aş trăi “la bara din faţă” pentru azi, mâine, anul viitor, pentru ce se întâmplă acum sau pentru promisiunile viitoare, aş refuza întrebarea cea mai importantă a vieţii – pentru ce faci lucrurile astea? Veşnicia mă înfioară, mai ales prin apropierea ei, prin vecinătatea zilnică cu momentul de “dincolo”.

Deci, cum termin totuşi teza? Ce m-ar putea determina să mă pun totuşi pe scris? Îmi dau un răspuns parţial – pentru a încheia un lucru început, realizat în conţinut şi potenţial util pentru scopuri lumeşti, mărunte şi poate dincolo, în plan transcedental, pentru accesul la posibilitatea de a face lucruri semnificative pentru oameni, societate, la un nivel pe care nu-l pot accesa acum.

Încerc să sublimez trăirile mele nefericite legate de task-ul acesta. So I’ll be gone ’till November, când mi-am dat singură termen limită. Termen fatidic, vorba moldovenilor.


Un candidat tanar, si totusi, ce ratare!

Posted on by
Reply

Cred ca a fost visul tuturor ligistilor din anii ’90 sa aibe un candidat la presedintie tanar, dintre “ei”, de-al “lor”, un tanar nevirusat de comunism, neatins de raul endemic inradacinat timp de 50 de ani in Romania, un tanar curat moral, speranta noastra etc., etc..

Ne e dat sa traim, iata, ’89 – 2009, n-au murit oamenii degeaba, o candidatura a unui astfel de tanar. Si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, acesta a fost – verde si – Remus Cernea! ……. uhhhhhhh…. ce ratare, ce dezamagire… “Verde”/green a fost declarat de curand cel mai deranjant cuvant folosit in zilele noastre, iar un tanar care sa creada ca se trage din maimuta…. sigur nu as vrea sa ma reprezinte si, de fapt, nici pe tara asta nu as vrea sa o reprezinte…

Asadar, dragi tineri care ati putea fi sedusi de ideea ca vreun tanar, ever, ar putea conduce Romania, tin sa va amintesc faptul ca Remus Cernea este suparatul care militeaza impotriva icoanelor din scoli, care este ateu si incearca sa ne ateizeze pe toti; are impresia ca familia lui si el, ca si urmas, desigur, se trage din maimuta… Mai e si ignorat pe deasupra de vreme ce nu s-a deranjat sa citeasca opera lui Darwin complet pentru a-si duce pana la capat teoria… caci Darwin, pentru cei care mai circula pe la biblioteca, a revenit asupra propriei teorii si a recunoscut ca nu are dovezi palpabile care sa i-o sustina… adica a fost o abordare teoretica inspirata din calatoriile lui in urma carora a reusit sa ierarhizeze speciile…

In fine, mi se pare mai reprezentativa interventia bunei mele prietene si colege care m-a intrebat senin: wtf is cernea?

Pai cred ca ramane asa.

Cine uită, nu merită… şi istoria se repetă

Posted on by
Reply

 Criză, probleme etice, suprimări morale, dezamăgiri politice şi întrebări – e răul de acum cel mai grav, cel mai jos, cel mai rău? Cum suntem acum faţă de vremurile dinainte? De dinainte…

Vă redau mai jos un text preluat din Simion Mehedinţi. Acesta, în cadrul unei conferinţe din anul 1934, citează:

“Atâtea fraude în instituţiile publice, atâtea falimente în cele comerciale, demagogia care se manifestă tot mai desmăţat şi nimiceşte viaţa politică, lipsa de reacţie împotriva a tot ce este evident primejdios ordinii şi progresului, sunt toate nu efectele unei stări economice proaste, ci ale unei stări morale bolnăvicioase. Deficitul material, de care ne tot vorbesc economiştii este rezultatul unui deficit moral.”

Cred că nu e nimic mai rău. Fiecare generaţie îşi are provocările sale şi măsura valorii unei generaţii constă tocmai în modalitatea specifică de răspuns la crize, încercări, de a pune afirmaţiile şi poziţionările corecte faţă de fariseii şi epigonii fiecărui secol şi de a trece mai departe în istorie, lăsând un semn bun, un progres, o etichetă a unui tip de valoare. De fapt, viaţa unei societăţi în timpul ei, de fapt în timpul trăit de trăitorii ei, e marcată de mişcările tectonice de aşezare şi reaşezare a tendinţelor, opţiunilor, modelor, modelelor false sau autentice, o luptă de basm bine-rău, cu alternanţe de putere, de influenţare, de sus-jos…

Răspunsul personal? Lucruri vin şi trec, oameni se nasc şi mor, cuvinte se scriu, se vorbesc, rămân sau pier. Furaţi de peisajul mizer din afară, să nu uităm peisajul dinăuntrul nostru. Puţina sau multa contribuţie la blendingul de evenimente sociale, apetisante pentru high-profil-ul social asigurat şi promiţătoare pentru posibilele schimbări semnificative la care poţi fi asociat ca participant şi contribuitor, poate fi un motiv aparent suficient pentru a ignora momente autentice de viaţă – construirea familiei, apariţia copiilor, maturizarea spirituală, creşterea în virtuţi şi dezvoltarea personală într-un plan care transcede vremelnicia unui moment de aici si acum, a unor fapte limitate în timp şi de o valoare pentru care nu sunt grile de apreciere şi timp trecut care să o valideze…