Avem experiente. Ni se intampla lucruri. Trecem prin evenimente. Intalnim oameni. Interactionam. Comunicam. Ne comunicam. Prin reflectare asupra acestor puncte de ruptura, intre cei ce am fost si cei ce suntem, in drumul spre cei ce vom fi, intr-un happening continuu, tragem concluzii, invataminte, ne schimbam comportamente. Luam de la capat lucruri, idei, le reintrepretam, le dam o forma noua, in acord cu noul EU, redevenit cu fiecare moment de viata, experiente. Urcam trepte, ne inteleptim, au loc revelatii si dintr-o data lucrurile capata un nou sens. Visam, imaginam, vizionam, proiectam si ne plac ideile noastre. Vai, ce ne mai plac! Sunt atat de… conforme cu EUL nostru, cu proiectia noastra despre noi, cu imaginea noastra de sine…
In comunicare - dar o sa ziceti ca va zic din carti. Ei bine, asa e! - se vorbeste despre scara supozitiilor. E simplu.
Observam. Sunt observatiile noastre, am fost acolo, am vazut cu ochii nostri. Selectam. Inconstient, filtram in raport cu cine suntem, credinte, opinii, viziune asupra lume si viata, oameni etc. Interpretam. Suntem destepti, deci acordam intelesuri, ne explicam lucruri, operam rationamente, cognitii, decodificam, aplicam logica si limitele umane ale creierului si dezvoltarii noastre. Facem presupuneri. Daca… atunci… si, sigur asa trebuie sa fie, caci doar gandirea e a noastra, ne apartine si acest sentiment al apartenentei ideilor proprii este atat de puternic incat depaseste o posibila capacitate metacognitiva, de verificare a propriului mod de gandire. Apoi, simplu, tragem concluzii. Asa. Legiferam idei, le dam valoare de adevar absolut, de asa e lumea, asta e ce inteleg, ce invat si cred cu tarie ca asa stau lucrurile. Impunem concluzii. Alergam cu adevarurile noastre in maini catre ceilalti si strigam ce am aflat, de fapt asa era treaba, stiu si va spun si voua, ca sa stiti si voi… Acestea sunt convingerile… Convingerile duc la actiune. Comportamente. Moduri de gandire, moduri de lucru, moduri de actiune. In baza convingerilor, a concluziilor, a presupunerilor, a interpretarilor, a filtrarilor, a observatiilor. Un demers inductiv periculos, de la observatii empirice, subiective, incarcate de personal, emotional, reactiv de cele mai multe ori, la concluzii tratate ca adevaruri care ne conduc viata. Aceasta scara a supozitiilor determina generalizari spontane, unilaterale, superficiale pana la urma, incarcate de ipoteze neverificate suficient, netestate, nevalidate.
Cuvantul caine nu musca, dar cainele da.
Cand lucrurile devin complicate, ma intorc la lucrurile simple, de baza. Pentru situatia care mi-a generat acest post, m-am intors, intamplator, dar sunt convinsa ca deloc degeaba, la o lectura fundamentala. Predica de pe munte. V-o propun ca lectura, ca optiune, va invit sa reflectati asupra profunzimii si eternitatii din aceste cuvinte.
O invatatura am avut dupa lectura ei: orice extrema de interpretare, de concluzionare, de pozitionare ne transforma in niste simpli sectanti. Exercitiul fundamental ramane iubirea celuilalt ca pe noi insine, ca sarcina individuala si, social vorbind, acceptarea universalitatii acestui mesaj. E un exercitiu cu care ma muncesc in fiecare minut din viata si nu pot spune ca reusesc cu usurinta mereu. Dar incepe sa imi iasa.
Fericirile
Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, a sezut si ucenicii Lui au venit la El. Si deschizandu-si gura, ii invata, zicand:
“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.
Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri” (Mt. 5, 1-12).
Sfintenia Legii celei noi
“Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc. Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.
Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor.
Ca zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.
Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau (Mt. 5, 17-24).
Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Iar Eu va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri; ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Oare nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Oare nu fac si paganii acelasi lucru?
Fiti, dar, voi desavarsiti, precum, Tatal vostru cel ceresc desavarsit este” (Mt. 5, 43-48).
Faptele bune
“Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru cel din ceruri”.
Milostenia
“Cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie”.
Rugaciunea
“Cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, ca ei cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultati. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El”.
“Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin” (Mt. 6, 1-13).
Pocainta
“Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie” (Mt. 6,16-18).
Dragostea
“Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii” (Mt. 7, 12)
Smerenia crestina
“Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si iata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla; si stramta e poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.
Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune. Iar orice pom care nu face roade bune, se taie si se arunca in foc.
De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
Nu oricine imi zice: Doamne, Doamne va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu celui din ceruri” (Mt. 7, 13-21).
Iubirea aproapelui
“Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Lc. 6, 36). Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va ierta gresealele voastre (Mt. 6,14 1 5).
Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide, ca oricine cere ia, cel ce cauta afla, si celui care bate i se va deschide (Mt. 7,7).
Spusu-le-a Iisus si pilda aceasta: “Au doara poate orb pe orb sa calauzeasca? Oare nu vor cadea amandoi in groapa?
Nu este ucenic mai presus decat invatatorul sau, nici sluga mai presus decat stapanul sau. Destul este ca ucenicul sa fie ca invatatorul si slugii ca stapanul. Daca pe stapanul casei l-au numit Beelzebul, cu cat mai mult pe casnicii lui? (Mt. 10, 24—25).
Nu judecati, ca sa nu fiti judecati; caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.
De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau?
Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau” (Mt. 7, 1-5)
Predica de pe Munte - Incheiere
“De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste, asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare”.
Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui; ca ii invata pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor (Mt. 7, 24-29).
Recent Comments