Nu-mi iese din cap replica unui participant la un training de formarea formatorilor tinut ANUL TRECUT – va invidiez ca sunteti acolo, in fata, eu nu am mai tinut training de 6 luni! Am avut senzatia unui grup de terapie pentru traineri intrati in sevraj din lipsa trainingului. Era inceputul sfarsitului. Nu stiam. Nu stiam nici ce va urma.

In general si personal nu am avut probleme legate de oportunitatile de a tine training si probabil nu am inteles si vazut, o perioada, gaura neagra, haul ce se deschide domeniului atat de popular si in trend numit training. Astazi? Piata de training e inghetata si dominata de vorbe. Bloguri de training, analize de training, portaluri de training… Lumea s-a oprit si analizeaza, scrie… Inainte nu era vreme de asta – se trainau oameni pe banda rulanta, se tineau traininguri 7 zile din 7, se formau traineri la comanda si… lasa ca vorbim alta data, te sun, sunt super ocupat/a, am proiecte, am training…

Ca orice criza, in spatele raului sta oportunitatea. Oportunitatea de scapa de oportunistii din training, de trainerii de fatada, de toti cei care aveau impresia ca stand in fata a 15 gura-casca si uimindu-i cu truisme, spunand glume tematice si, in general, creand “atmosfera de grup”, reusesc sa “produca schimbarea”, sa “genereze performanta”, “stimuleze relationarea in echipa”.

Este un extraordinar moment de a separa graul de neghina. Pentru ca in criza asta am vazut supravietuind doar antreprenorii puri, acei oameni cu viziune, talentati si stapani pe meseria lor, cunoscatori ai mestesugului lor, fiind aceasta “talantul” lor dat de sus. Cei care doar manageriaza companii de training, vor muri sau au murit deja (am primit si asa vesti despre unele firme cu nume mari, mari de tot), cei care vor conduce o afacere de training fiind ei insisi traineri talentati si daruiti, vor supravietui. Se face asa putin training in criza! Pe canale scrie ca, de fapt, trainingul oamenilor in criza rezolva problemele companiilor. Rectific – va rog, trainingul profesionist si bine facut poate rezolva anumite probleme.

Din experienta personala de pedagog si trainer, am o invatatura: oamenii invata greu. Se schimba si mai greu, poate da, poate niciodata. Pentru ca un training sa produca invatare/schimbare cu adevarat, vad 2 componente – nevoia si urgenta nevoii. Nevoia de schimbare si urgenta de a produce aceasta schimbare. Orice ar invata si oricat de putin s-ar schimba cineva ca urmare a unui program de formare – fie scoala, fie training – este, in cea mai mare masura, meritul acelei persoane! Ca vrea si ca face un efort sa invete si sa se schimbe! Deci, traineri din toate tarile, succesul vostru este participantul vostru!

Prin aceasta retorica vreau doar sa evidentiez criza grava in care se gaseste trainingul in Romania (si cred ca nu doar la noi!) si faptul ca doar vorbind despre training nu inseamna mare lucru, pentru ca practice makes perfect! In absenta activitatii concrete de training, de exersare, de practica formarii adultilor, de exercitiul pregatirii, livrarii si evaluarii unui training, doar pe bloguri si pe portaluri nu se face mare lucru. Toata stima pentru trainerii care sunt la munca acum, batandu-si capul cu obiective de formare si metode, cu participanti de multe feluri, cu exercitii si experiente relevante pentru invatare, cu planuri de intrebari pentru procesare si nopti dormite pe jumatate, storcite de interogatii despre cum sa genereze totusi invatare si schimbare comportamentala…

Dixit!