Poate va foloseste sa stiti ca eu nu am vrut un blog. Bogdan, care ma bate la cap de vreun an sa intru in lumea bloggerilor si imi explica ce si cum, s-a lasat pagubas. Intr-un final, din link in link am ajuns la niste bloguri foarte, foarte interesante si frumoase. Ca niste povesti, ca niste eseuri, ca cititul unui ziar de calitate. De exemplu…
Initial, am privit blogul ca o noua masura a unui self-esteem exacerbat, un tip de orgasm intelectual narcisiac – oh, oh, ce bun sunt, ah, ah!! – si, recunosc, inca mai cred asta daca ma uit la stiu-eu-ce-bloguri-da’-nu-va-spun. Apoi, ajungand in randul blogurilor adevarate (un fel de locuri bune la teatru 
) , am realizat ca este de fapt o noua masura a comunicarii, a ceea ce inseamna spatiu public si calitatea unor opinii pe care fiecare dintre noi le are si ar vrea sa le puna o portavoce in mana.
Acum cred ca blogul este o noua democratie a comunicarii, un nou nivel al legaturilor posibile dintre noi, concretizate in “navigarea” in aceeasi mare lina a temelor de blog pe care le impartasim. Vrei ceva pe politica? Carti? Muzica? Arte? Calatorii? Nimic mai simplu – se va inventa un google.com al blogurilor in care vom putea afla toate astea de la oameni, citindu-i, ascultandu-i, imprietenindu-ne cu ei, comentandu-le experientele, post-urile, fotografiile si YouTube-urile.
Eu mi-am facut blog pentru ca aveam multe idei de scris si nu reuseam sa le transform pe toate in editorialuri pe e-scoala.ro. Un editorial ma responsabilizeaza si ma angajeaza mult mai mult decat o opinie pe blog… Desi, daca stau bine sa ma gandesc, acum si blogul acesta ma responsabilizeaza si imi disciplineaza democratia pe care, iata, o experimentez in comunicarea mea.
Welcome to my… blog!
