Ce mai votam zilele astea

Daca ati epuizat subiectul cu bac-ul, va recomand povesti de succes cu tot felul de super femei carora le reusesc mai toate! Ce vreau sa spun – ca se poate! Se poate sa muncesti pe bune, cu un proiect de viata in fata, un proiect pentru tine, dar mai ales pentru altii, cei din jur, semeni, societate, o tara, o natie! Mai mult, de data asta avem aici proiecte si initiative ale unor femei, sunt convinsa ca sunt femei obisnuite, ca fiecare dintre noi, insa prin dedicatia, munca, energia si visele lor, au pus o lume in miscare! Asta le ridica la categoria de ”femei exceptionale” si poti fi si tu una dintre ele, eu cred ca chiar esti!

Prietene de suflet mi-au propus si povestea mea, din pixelul meu de viata, si motivul pentru care am acceptat dezmatul de imagine de mai jos este unul singur – sper sa reusesc sa va conving ca puteti realiza ceea ce va doriti, cu o doza buna de motivatie si un gand bun in fata! Mai departe… cu Dumnezeu inainte!

Oana Mosoiu

Barbatii pot face asta…

…sa aduca un brat de flori acasa fara sa fie vreo ocazie speciala…

…sa lase masina jos, spalata + polish, cu plinul facut, inainte de a pleca in deplasare…

…sa sune zilnic, de la mare distanta, pentru a intreba cum a fost ziua…

…sa se scoale noaptea, fara sa te trezeasca, pentru a schimba un scutec si a face lapte cald, pune copiii la pipi si apoi sa-i culce la loc…

…spala vasele si curata masa, ca sa ai 5 minute libere pe canapea…

…tine copiii prin living cat mai tragi de o dimineata inceputa mult prea devreme…

…pune apa de cafea, desi el nu bea…

…intreaba ce cravata iti place tie, sa o poarte in ziua aia…

…cara toate bagajele la masina + copii, desi e imbracat la 4 ace…

…spune ca nu-i e foame seara, doar pentru ca te vede cu ochii in serialul preferat…

…cumpara ciocolata ta preferata cu menta, desi nu era pe lista de cumparaturi…

…vede ca ti-ai cumparat ceva nou… si apreciaza…

…yeap, men ca do this… at least mine is doing it!

Cu dragoste si credinta.

Viața ca proces, nu conținut

Din revelațiile de tipul țin training până înțeleg și eu.

…m-a izbit într-o zi, în timp ce vorbeam despre teoria icebergului – în formare, 30% conținut – CE învățăm și 70% proces – CUM învățăm – că viața, ca un amplu proces de învățare, are exact aceeași distribuție…

1/3 conținut – CE facem zi de zi, ce lucrăm muncire, talantul nostru, pixelul fiecăruia dintre noi care i-a fost dat în grijă, peticul de viață umplut cu conținut

2/3 proces, dinamică – CUM facem lucrurile, zi de zi, om cu om, cum procedăm pentru a CE-ul ăla dat… cum facem cu cele ce ne sunt date, cum suntem aproape de ceilalți, cum îi conducem, orientăm sau cum ne lăsăm noi conduși, ghidați, orientați… că întrebarea e CUM ajungem la mântuire, nu CE…

Pentru un proces de învățare durabil, personal și autentic, să CUM în viață… mai mult decât să CE…

Mă inspiră zilele astea și ascult cu boxele loud and louder… Last of the Mohicans Soundtrack

Triscuit

Sunt putin in the box. Daca cititi Leadership and Self deception (google books daca nu preferati Amazon.com si o asteptare pana va ajunge cartea in tara), veti afla ce este… CUTIA. Cutia autodeceptiei si a autocompatimirii care justifica niste comportamente care duc la o mai mare autocompatimire. Practic, te duci in jos la nesfarsit, justificandu-ti, mai bine si mai corect, auto-argumentandu-ti comportamentele si gandurile. Totul duce la un autosabotaj sinistru, esec, low performance, relatii incalcite si nefericite… ce mai, ar fi bine sa cititi repede cartea!

Desigur, datorita formarii mele psiho-peda (‘psiho-bu-bu’, cum spunea un amic de demult…), am o inclinatie spre reflectii de tip meta-. Metagandire, metaevaluare… ca si control al gandurilor, generatoare de comportamente, starnite de stari emotionale scurtcircuitate, sa fii meta- cu tine e foarte sanatos. Insa. Dar. Apare paramnezia, un fenomen psihic la limita intre real/amintire si imaginar. A fost sau n-a fost? Am visat, e un deja vu, sau s-a intamplat? Sunt eu in realitate sau sunt proiectia mea din viata de dinainte (e vorba de un continuum temporal in aceeasi viata, sa ne fie clar!) sau, dimpotriva, nu sunt aceea proiectie…

Cum iesi din… the box? Oprindu-te. Te opresti din imaginar, din speculativ, din ideatic si proiectie, te descotorosesti de propriile ganduri care iti plac atat de mult pentru ca te fac sa fii cel care esti acum, cu comportamente si fapte si initiative, gresite si tembele deoarece sunt autosabotoare, cum ziceam, cand se izbesc nevrotic de peretii cutiei. Te opresti, te uiti bine – bine la tine, la cei din jur, ii vezi asa cum sunt, curati, limpeziti de prejudecati – ale tale!, de etichete – ale tale, pe ei!, de “stiu eu, am vazut eu, cunosc eu…”, de evaluari, de aprecieri si judecati, de masuri si grade si mai stiu eu ce unitati care dau rezultatul neaparat corect si fix. Fix egal cu zero. In locul egoismului de a fi de acord cu tine insuti/insati si de a astepta ca realitatea sa-ti confirme drama pe care ai prevazut-o, ba, te provoc, ai generat-o prin gandurile si comportamentele tale – vezi profetiile autoimplinite si simpla teorema a lui Thomas – o situatie definita ca reala, devine reala prin consecintele ei -, pune o minte eliberata, proaspata si imaculata precum o foaie de hartie pe care scrii promisiunile pentru noul an. Lasa-te, precum o panza alba nepatata, impresionat zilnic, mereu si mereu de la inceput, de culorile si punctele si liniile trasate cu tuse diferite de cei din jur. Nu prevedea, nu previziona, nu proiecta. Lasa-te uimit de ce se poate ivi pe panza ta. Construieste si reconstruieste din imaginile acestea noi, zilnic noi, neincetand sa te surprinzi de cat de deschis si… out of the box poti fi.

Afara… e o lume diferita.

A schimba, schimbare…

Vă rog să facem împreună un exercițiu de discriminare terminologică și conceptuală: să facem diferența între a fi consecvent și a fi, pur si simplu, repetitiv, înțepenit în mișcarea haotică, totuși regulată, de a face la nesfârșit același lucru… a fi înțepenit în proiect.

Deunăzi, făceam o paralelă între desfășurarea unei ore la clasă, văzută din perspectiva profesorilor (sau, ca să vă fie mai comod, a studenților mei de la Sociologie care urmează modulul Psihopedagogic, cu un vag proiect de viitor profesor) și o emisiune radio. Cândva, în Evul Mediu al anilor 90, am lucrat într-un radio, realizam, împreună cu Adriana ”Alo Moda” o emisiune. We were broadcasting – hihi! Planificam fiecare minut, pe vremea aia lucram cu CDuri și casete audio, scriam desfășurătorul după timpii muzicilor înscriși pe coperta discului… Cam așa e și ca profesor, planifici atent fiecare secvență, ce fac eu profesorul acum, ce fac ei elevii apoi, ce fac eu dacă ei nu fac, cum mai fac și tot așa. Cumva, nu?, a fi profesor, e similar cu a fi un DJ profesionist, auzi atent, schimbi muzica dacă ceva nu sună bine, cauți alternative foarte rapid, ca să nu ai ”blancuri” – acea tăcere jenantă, când știi că cel de la butoane nu e acolo…

În fine, această rememorare m-a determinat să reflectez la trecerea timpului și la ce a adus această trecere pentru mine, cum m-a(m) schimbat, m-a(m) transformat, am evoluat.

Multe s-au schimbat. ”Brânza” mea s-a mutat de colo – colo (apropo de Who moved my cheese) și eu am alergat-o și m-am bucurat de gustul ei. Nu a face același lucru e fenomenal azi, nu în ritmicitate stă echilibrul nostru care ne ajută să ne mișcăm fundurile și să facem o diferență în lume și între ziua de ieri și ziua de mâine. Echilibrul stă în a face bine ceea ce e de făcut în fiecare zi diferită. Și din când în când să tragi linie și să vezi dacă ai crescut, dacă faci ceva mai bine, mai bun, dacă faci și altceva decât ai făcut mereu. Să te provoci, să încerci noi teritorii, să le cartografiezi și să te așezi în cel mai bun loc pentru o perspectivă de milioane. De unde să vezi următorul loc de ”făcut casă”. De unde să respiri adânc și să zbori înalt, trăgându-i după tine pe ceilalți, generos, cu dragoste, dacă vor și pot și răspund chemării tale.

Prin urmare, numai dacă mă uit înapoi în ultimii 3 ani, am făcut proiecte, copii, casă, au trecut ”prin mine” 200 de studenți și cam tot atâția trainiți (weard word!). La televizor au rămas aceiași Mircea Badea și Dan Diaconescu, aceleași texte, aceleași categorii de probleme-etichetă, în jur sunt oameni care să încăpățânează să creadă că așa cum sunt de ani de zile e bine și că e suficient. Ei numesc asta consecvență, dar nu e decât viața unui hamster într-o cușcă cu un cilindru pe care aleargă idiot spre nicăieri.

Tocmai au pierdut bătălia cu ei înșiși, ei, cei care ar putea deveni.

Addendum la Cele 5 limbaje ale iubirii

Mi-am amintit, reflectând asupra temei cu limbajele iubirii, și despre cele 3 semne ale începutului de sfârșit de iubire – despre care ne vorbea profu Alfred Bulai în studenție la cursul de Sociologia comunicării.

Așadar, când…

- nu vă mai priviți în ochi

- nu vă mai vorbiți

- nu vă mai atingeți,

puteți să vă întrebați dacă ceva merge rău între voi… și, în principiu, răspunsul e că da…

Tot profu ne cita o zicere conform căreia ”tot ce se naște, merită să moară”, nimic mai adevărat, prin urmare și relațiile sunt sortite morții… relaționale :)

Cred că ar trebui să scotocesc după notițele de la cursul ăsta. La propriu; pe vremea ”aia”, chiar ne luam notițe la curs, nu căutam pe blogul anului nostru sau pe siteul facultății…

Spor cu iubirea!

Cele 5 limbaje ale iubirii

Mă pregătesc de mult timp să scriu despre cum arată iubirea. Atunci când exprim acest sentiment, vorba curge entuziastă, repede precum un izvor de munte, fără ocolișuri, ascunzișuri, suntem ochi în ochi și simțire în simțire.

Concret, viața e complexă și are multe aspecte. Atunci, iubirea pare a sta ușor ascunsă după un paravan, e timidă, se îndoiește, devine umană și pierde din divinul senin din secunda de mai devreme… Caută să înțeleagă, raționalizează, normează, argumentează, crește construcții logice menite să aducă… acceptarea. Acceptă asta, și asta, și că sunt, și că nu sunt, și că prea vin, și că nu vin deloc, că vorbesc, că prea vorbesc sau nu, că fac, că nu fac, nu destul, deloc…

Atunci am găsit cele 5 limbaje ale iubirii. Așadar, măsurați iubirea în…

- timpul acordat și petrecut împreună – oricâte priorități am avea, aici și acum, oportunități de neratat, deadlineuri, timpul rămâne singura resursă cu adevărat valoroasă și de neînlocuit pusă la bătaie în relația cu cei iubiți. Cât timp alocați pentru ”a fi împreună”? Pentru a face lucruri împreună? La câte alte lucruri ”importante” renunțați pentru a fi cu cei iubiți?

- cuvintele de încurajare – e mai mult decât un ”hai că se poate”. E cuvântul care te mută din loc, te face să nu ai stare și să te pornești. E cuvântul care sterge lacrimile, te ajută să tragi aer în piept, să spui o rugăciune și să ”schimbi foaia”

- darurile – în toate formele

- serviciile – a face ceva drăguț, util, necesar celuilalt, a face voluntar sau rugat, cu drag, cu plăcere, cu bucurie…

- mângâierile fizice.

În afara acestora, semnele sunt ale altor sentimente. Deseori, confundăm iubirea cu:

- respectul

- plăcerea sau simpatia ”de celălalt”

- aprecierea

- capacitatea de ”model” de urmat

- obligația, uneori ascunsă ca formă a datoriei.

Așadar, voi cum și cât iubiți?

Guns’n'Roses vin prea târziu

…dacă veneau  și ei acum 10 – 12 ani, pe când eram și eu elevă și plângeam la Don’t cry sau îmi scriam jurnalul de dragoste pe November Rain, da, era o chestie… Acum, fumați, ca să zic așa, cu un site ciudățel și fără poze sau măcar un concept ceva în spate – check this out – cu un Axl care refuză să apară în poze, cu trupa decimată de plecări… ce să spun, vin la București… Chinese Democracy nu mă convinge, chiar dacă sună provocator și e un titlu bun.

Rămân paseistă și, pentru toți cei care au iubit și vor iubi Guns versiunea veche, dar măcar e ce-mi amintesc, Estranged. Să știți că eu nu mă duc la concert, mi-e teamă să fiu dezamăgită.