Viata pe fast forward sau cum reusim de toate in aceleasi 24h

Dimineata. Mici crampeie de neant. Se ingana ziua cu noaptea. Ma trezesc cu 2 picioare in burta, cu capul lipit de un alt cap, pe jumatate jos din pat. Picioarele sunt ale kinderului ce sta sa se nasca, lipit de capul meu e baietelul si sunt jumate jos din pat pentru ca fiica-mea e pe undeva prin pat si i-am facut loc. Ma uit la ceas. Ce devreme! Stiu ca nu mai adorm, deci cobor, ma si gandesc la cum voi face cafeaua, voi face paturile copiilor. Incepe fosgaiala. Pipi, dinti, spalat, imbracat, alergat prin casa cu un ciorap pus si unul ba, incep sa zboare jucarii si carti prin camera. Trebuie sa iesim repede, pana nu se apuca serios de joaca. Amenintari la pus caciuli si incaltat ghete. In masina, se linistesc. Deh, copii umblati. Primul coboara la prima, fetita, la a doua. Gata! Am numarat piticii, am inventariat muncile lor, am urcat scarile, aici e grupa, ura! Prima misiune, si cea mai grea, a fost indeplinita.

Urmeaza, desigur, razbaterea prin Militari. La stanga, la dreapta, pe contrasens ocolind gaurile de dupa zapada, iar stanga, iar dreapta… bulevardul e blocat complet, intram prin parcare, iesim repede prin “tunel” la capat, tragem un ochi la orizont, putem intra pe Maniu sau facem pe Virtutii? Decidem Virtutii, iar niste scurtaturi bombardate, facem planul zilei astfel incat la ora 4 sa fim pe drum inapoi la kinderi. Eu am ore, intalniri, de pregatit un training, de cumparat o farmacie sau asa ceva, de dat 10 telefoane. Ne vom mai intersecta pe drum, vedem, ne sunam. Masina la mine sau la tine? In fine, o parcam undeva si, bineinteles, ne vom suna. Inca nu stim ce si cum, viata e plina de imprevizibil.

Din 15 chestii planificate ies vreo 10 – telefoanele in proportie de 2/3, planificarea trainingului, intalnirea si orele. Farmacia ramane pe maine sau sa vad ce pot face in drum. Si tot asa…

Colectam copiii, incepem programul de parent-sitting. Pana la urma, da, incap toate. Suntem tot mai obositi, dar fericiti. Suntem sanatosi, avem copii, joburi, cam tot ce ne trebuie. Satisfactia tine de un punct de vedere. De o stare. De un mod de a fi. Implinirea este modul in care ne traim viata, zi de zi. Fie ea si pe fast-forward.

About Oana

Sunt aici, sunt ieri, azi si maine, sunt rea, sunt buna, sunt... putin o supergirl! Mai specific? Oana Moşoiu – 10 ani de experienta in educatie non-formala si pentru tineret; experienta in mediul guvernamental si non-guvernamental in scriere, implementare si evaluare proiecte. In prezent, activeaza ca senior trainer, expert in educatie, formare si evaluare, consultant in resurse umane si management de proiecte. Sustine traininguri pentru mediul de afaceri prin ASCENT Group si pentru organizatii guvernamentale precum ANPCDEFP – Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale. Este membru al retelei nationale de formatori pentru Programul Tineret in Actiune al Comisiei Europene. Este de asemenea asistent universitar si doctorand in domeniul Stiintelor Educatiei la Universitatea din Bucuresti. Domenii de formare: Comunicare, Relatii publice, Lucru in echipa, Managementul resurselor umane, Managementul conflictului, Scrierea proiectelor, Managementul proiectelor, Asertivitate, Managementul timpului, Metode si instrumente de educatie non-formala – Formarea lucratorului de tineret, Formare de formatori, Dezvoltare personala, Coaching, Managementul carierei, Leadership. Programe de formare la cerere, adaptate unor nevoi de formare specifice. A dezvoltat un program propriu de formare in 4 module, Abilitati de angajare, pentru a sustine calitatea si performanta in mediul de munca, din perspectiva angajatilor. Profil www: Blog LinkedIn Facebook
This entry was posted in Viata mea. Bookmark the permalink.

Leave a Reply